ABC_incubator_BREEAM

ABC Incubator a primit calificativul Outstanding în standardul European BREEAM 

ABC Incubator este una dintre cele două clădiri din Cluj-Napoca evaluată de către ADP Green Building ca fiind outstanding, cel mai înalt nivel din standardul European de sustenabilitate BREEAM, cu un punctaj de 89,1. În plus, la nivel național, ABC Incubator se situează pe locul 5 din 10. Suntem deosebit de încântați că am primit acest onorant calificativ!

Ce reprezintă BREEAM?

Evaluarea a fost făcută de colaboratorii noștri de la ADP Green Building. ADP Green Building este considerat ca fiind lider de piață în România în ceea ce privește serviciile de consultanță și certificare a clădirilor ecologice. Calificativul outstanding este cel mai înalt nivel conform standardul BREEAM și se atribuie clădirilor care îndeplinesc cele mai multe criterii pentru ca o construcție să fie ecologică. Clădirea are un design contemporan, iar dotările au la bază sistemul care optimizează și reduce consumul resurselor de energie, cu ajutorul tehnologiei, dotărilor și facilităților de ultimă generație.

BREEAM este prescurtarea de la Building Research Establishment Environmental Assessment Method și reprezintă o metodă de evaluare a performanței unei construcții din punct de vedere al sustenabilității și al impactului pe care îl are asupra mediului înconjurător. Certificarea BREEAM este aliniată la standarde internaționale și totodată utilizată pentru evaluarea și validarea unei construcții. O astfel de clădire poate avea un impact scăzut asupra mediului înconjurător prin reducerea amprentei de carbon înmagazinate. Prin urmare, o construcție consumă mai puține resurse energetice contribuind în cele din urmă la responsabilitate socială, aspect din ce în ce mai important și relevant în vederea schimbărilor climatice actuale. 

Care sunt condițiile necesare a fi îndeplinite de o clădire pentru a primii certificarea BREEAM

  • Inovație și optimizarea proceselor de management
  • Consumul de energie și apă
  • Poluarea și impactul asupra mediului
  • Colectarea selectivă a deșeurilor

Beneficiile desfășurării activităților în cadrul unei clădiri certificate BREEAM

  • Filtrarea permanentă a aerului din clădire, calitatea acestuia fiind astfel monitorizată constant.
  • Sistemul de iluminat din cadrul clădirii este inteligent și funcționează pe baza unor senzori, controlați prin Building Management System care detectează prezența umană și totodată asigură legătura dintre lumina naturală și cea artificială, intensitatea luminii reglând-se automat, ceea ce contribuie în cele din urmă la reducerea consumului de energie.
  • Condiții optime pentru sănătate, confort și stare de bine a rezidenților clădirii. 

Clădirea ABC Incubator a fost proiectată ca fiind sustenabilă și inovativă, astfel să poată îndeplini  nevoile din ce în ce mai complexe din zilele noastre, dar totodată să țină cont de impactul asupra mediului. Integrarea unui building management system reprezintă un avantaj fiindcă acesta este un sistem complex de ultimă generație care gestionează sistemul de iluminat, cel de încălzire și ventilație, optimizând reducerea consumului resurselor energetice, contribuind astfel la performanța clădirii. În cele din urmă acest lucru asigură un nivel crescut al productivității, confortului și stării de bine a rezidenților clădirii.

Hai să ne conectăm!